Președintele CS Oltchim, Ioan Gavrilescu, a declarat, marți, că oficialii clubului vâlcean au dat un ultim avertisment jucătoarelor și antrenorilor pentru rezultatele nesatisfăcătoare din grupele Ligii Campionilor.
„În urma ședinței care a avut loc cu jucătoarele din lotul echipei de handbal și cu conducerea tehnică, ședință în care s-a făcut o analiză a rezultatelor obținute în primele trei etape din grupa C a Ligii Campionilor, conducerea clubului a hotărât să dea un ultim avertisment jucătoarelor și antrenorilor pentru aceste rezultate necorespunzătoare. Am decis, de asemenea, să menținem actuala conducere tehnică. În situația în care echipa nu se va califica în grupele principale ale Ligii Campionilor, urmează ca împotriva celor răspunzători de acest eventual insucces să se ia unele măsuri dure și chiar surprinzătoare”, a spus Gavrilescu.
Oficialul a adăugat că în contractul cu antrenorul Peter Kovacs nu există nicio clauză de reziliere specială, așa cum a apărut în presa sportivă.
Partida Toulon – Oltchim Râmnicu Vâlcea, din etapa a IV-a a grupei C a Ligii Campionilor, se va disputa duminică, de la ora 18.00.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER